12 Iunie 2011 - Concurs la Cocorastii Misli

M-am tot antrenat, am facut tot felul de trasee ba chiar soarta m-a impiedicat sa particip la concursul anterior dar de data aceasta nimic nu-mi putea sta in cale. In sfarsit eram gata sa particip la concursul de MTB organizat de Clubul Sportiv de Orientare Valea Prahovei si Asociatia Sportiva RaceTech Ploiesti care a avut loc in padurea de la Cocorastii Misli.

La start, alaturi de mine se afla colegul meu Mircea, nelipsit de la astfel de evenimente dar si lume noua...prietenul meu Andrei.

Sperantele mele la cununa de lauri s-au spulberat repede la vederea personajelor care se afisau la linia de start

. Niciunul nu parea sa fii venit la plimbare asadar obiectivul meu "Cupa si campionatul" s-a transformat rapid in "Nu ultimul".

Cateva discutii pe linia de start cu concurentii, ceva intrebari adresate lor referitoare la o mica posibilitate de a ma lasa pe mine sa castig dar baietii, desi radeau, nu pareau prea cooperanti.

Bogdan, presedintele clubului Racetech, suna adunarea pentru start, incepe numaratoarea inversa...5, 4, 3, 2, 1 si....a pornit macelul!!! Profesionistii sunt relaxati, Mircea pus pe fapte mari, pregatit sa ia in coarne adversarii.

Planurile mele de a nu ma murdari prea rau au fost spulberate inca din primii 50 de metrii cand o balta imensa mi-a aplicat pete de noroi pe mimica fetei. Trec peste asta, pedalez in continuare si observ ca ma aflu in plutonul fruntas..."Taci ca nu-i asa nasol cum ma gandeam" imi ziceam eu...

Teoria a fost valabila fix pana la prima urcare unde am experimentat si mersul pe jos ca face piciorul frumos. Mircea s-a incapatanat sa pedaleze mai mult insa varful pantei l-a frant si pe el fiind nevoit sa apeleze tot la push-bike.

 Trecem de prima panta si la scurt timp urmeaza cea de-a doua, mult mai lunga si abrupta, care ma face deja sa aduc blesteme mamei, vizavi de clipa nasterii. 

  Partea cea rea trece si urmeaza portiunea cu adrenalina. O coborare destul de lunga printre plante ce-mi depaseau roata in inaltime si craci de copaci ce ma pieptanau constant pe casca. 

  Dupa 26 de minute terminam prima tura din totalul de 4, cu Mircea inaintea mea,

urmat la o distanta de doar cateva secunde de catre mine. Aici ne asteapta punctul de alimentare si fotograful nostru "oficial", Georgiana.

 Prima tura mi s-a parut chiar putin mai grea decat muncile lui Sisif dar deja incepand cu a doua m-am obisnuit cu efortul si cu noroiul intrat prin toate orificiile asa ca treaba incepea sa fie din ce in ce mai placuta.

Mircea a fost si el alaturi de mine pe parcursul cursei si ne-am tinut de urat unul altuia de la distante mici, cand eu in fata, cand el.

La sfarsitul penultimei ture, ii gasim si pe baietii de la RaceTech care terminase cursa deja si care ne incurajau frenetic pe noi pentru ultima noastra tura.

Si...iata ce se vede in departare...eu cu Mircea, umar la umar pe ultima suta de metri a traseului.

Linia de sosire am trecut-o bineinteles impreuna asa cum am fost toata cursa, cu mainile ridicate in semn de bucurie pentru locul 8 ocupat de amandoi.

In sfarsit relaxare, pauza de hidratare si vitaminizare plus analizarea bicicletei pe cre nu o mai cunosteam datorita noroiului. Cateva poze de final impreuna cu Mircea, care nu stiu ce vrea sa insinueze prin semnul aratat insa cu siguranta nu despre mine e vorba.

Ne deplasam apoi catre un foisor unde a avut loc premierea castigatorilor. Am primit si noi diplome de participare , ne-am odihnit, am discutat cu organizatorii iar eu ma chinuiam sa scot noroiul care imi impodobise nasul si nu ma lasa sa respir...

La ceva timp dupa, ne dam seama ca lipseste un participant. Cine sa fie oare??? Aaaaa....Andrei! Ce s-o fi intamplat cu el? Bogdan pariaza pe faptul ca a poposit cu fundu-n iarba undeva, mancand ca ursul fragute de pe o craca. Alte pareri printre concurenti spuneau cum ca ar fi fost rapit de extraterestrii. Oricum, incepe impachetarea ca precis trebuia sa-l gasim la masini. Dar stati putin...ce se vede in zare....?

Este chiar el ... Andrei!!!! "Haide, haide ca se inchide cursa", si lumea il incurajeaza.

Chiar daca a terminat ultimul, este o performanta ca nu a abandonat si ne bucuram cu totii de experienta avuta.

Cu convingearea ca nu suntem primiti la casele noastre cu 10 kg de pamant suplimentar fata de plecare, trecem si pe la spalatorie sa ne coafam bicicletele.

Primim si putin ajutor din partea patronului si ne indreptam catre casa, eu beneficiind de o superba parapareza spastica ce m-a chinuit vreo 2 zile.

Dealul Gageni

 Pe 1 Mai urma sa aiba loc pe Dealul Gageni un concurs de Mountain Bike Orientare (MTBO), la care imi anuntasem deja prezenta impreuna cu colegul meu Mircea si prietenul Andrei. Din pacate, soarta cruda m-a tinut departe de o victorie spectaculoasa deoarece, in drum spre Gageni, Mircea a intampinat in intersectia din centrul Ploiestiului, un stimat domn in etate ce s-a gandit ca timpul nu mai are rabdare cu el si a plecat la drum pe culoarea rosie. Raman asadar cu consolarea unui antrenament plimbare, facut intr-o zi cu soare.

Catre locul faptei am mers pe biciclete asa ca primul popas l-am facut chiar la punctul de start, langa o fantana, intr-o zona in care vilele de lux rasar mai ceva ca in Pipera.

 Mircea scoate harta din ghiozdan pentru a face un ultim plan de atac inainte sa pornim.

Bicicletele se pregatesc si ele de drumul accidentat de pe deal si din padure.

Imi arunc si eu ochii pe harta dar oricum, la orientare Mircea e baza!

Pornim la drum si pentru inceput urcam o panta nu foarte inclinata dar a carei suprafata de rulare punea ceva probleme datorita pamantului arat in unele locuri. Marcam primul punt de control apoi pornim mai departe prin vegetatie, ajungand intr-o zona in care am fost nevoiti sa mai mergem si pe langa bicicleta.

Iesim din zona deasa de buruieni si ne intersectam cu un drum de tara unde avea sa fie si cel de-al 2-lea punct de control. De aici urmeaza o coborare mai rapida, pe un drum accidentat cu ceva zone de pietris in unele locuri ce iti crestea nivelul adrenalinei.

Intram in padure, intampinam o mica panta iar dupa ce o urcam urmeaza o noua pauza de hidratare si consultare a hartii.

Pornim mai departe si abordam o noua coborare ce ne mai destinde putin si dam de o sonda de petrol in mijlocul pustietatii unde ne oprim cateva minute sa schimbam doua vorbe cu paznicul de acolo.

Mircea verifica harta si il intreaba cateva detalii pe paznic, legate de mlastini si sonde din zona.

Ne continuam apoi drumul prin padure si intalnim ieslea pentru caprioare,semn ca ne aflam pe drumul cel bun.

Mircea umezeste degetul, il ridica in vant si da verdictul: inainte e directia corecta.

 

Continuam drumul prin padure si ne pregatim sa gasim ultimele puncte de control, urmand apoi sa celebram finnish-ul.

 

Ajungem la sosire si Mircea se aseaza pe iarba sa-si traga sufletul, fiind putin extenuat.

 

Cerul incepe sa se "lumineze" a furtuna asa ca scurtam pauza si pornim spre casa. Pe drum ne-a prins rapaiala desigur, ne-am oprit sa ne ambalam aparatele foto in saci si am pornit mai departe. Din fericire am pedalat mai repede ca ploaia si pe final am reusit sa lasam norul in urma. 

Pertotal un traseu frumos, de recreere, ce ne-a facut sa regretam apoi ca am ratat concursul dar il asteptam cu nerabdare pe cel din Iunie de la Cocarastii Mislii.