joi, 3 noiembrie 2011

13 - 15 Oct. Stana de Vale

Bucurie mare! Inca o excursie cu drum lung, foarte lung, interminabil ce mi-a dat senzatia ca masina e casa mea! De aceasta data un info tur de la agentie, toooooocmai la Stana de Vale in judetul Bihor. 530 de km in mod normal pe cel mai scurt drum insa cu cateva ocoluri planificate si neplanificate, am parcurs vreo 610 km. Timp total 11 ore si ceva, echivalent cu un zbor cu avionul din Egipt in Romania, apoi din Romania in Egipt si iar retur in Romania.
Ziua plecarii a inceput chiar cand incepe ziua, adica noaptea (sau dimineata) la ora 3. Plec din casa pe la 4 si ma intalnesc cu colegii mei Mircea & Georgiana, doar o parte din trupa ce va sa fie. Se face ca tocmai in ziua aia am implinit 26 de ani de viata iar ei, ca niste prieteni buni ce sunt, mi-au facut urari de "La Multi Ani" cu subinteles de cinste. Cainii latra, ursul merge...la fel si noi care pornim la drum. O luam pe Valea Prahovei,trece ceva timp, ajungem si in Brasov, mai trece ceva timp. Mircea gasea tot felul de subiecte din ce in ce mai neinteresante pentru mine in timp ce scaunul mi se lasa usor, usor mai pe spate, pana cand capul mi-a cazut ca nuca din pom, direct pe umarul lui. Am cazut intr-un somn chinuit, cu bale ce imi curgeau suav pe hanoracul lui catifelat pana cand o serie de manevre bruste stanga dreapta, absolut fara necesitate, m-au trezit violent. Era prea invidios pe ochii mei inchisi ca sa ma poata lasa sa dorm. 
   Bun! Da-i admira campuri, case, munti, peisaje si uite asa ajungem la Medias de unde preluam prima colega din provincie...pe Simona. De aici continuam catre Tg. Mures de unde trebuie sa imbarcam si ultima colega, Sonia. O alta colega, Nicoleta, care a refuzat la fata locului oferta de a ne insoti, ne scurteaza din drum si o aduce pe Sonia la Ungheni.
   Gata! Capitanul Mircea striga "all aboard" si ii  dam bataie catre destinatie. Drumul se continua pe "lunga" autostrada cat un drum judetean, de la Campia Turzii (adica vreo 40 km).
Dupa ce iesim de pe autostrada, continuam prin comune si sate spre Oradea. Intre timp am descoperit pe harta un drum care ne scurta cu vreo 80 km traseul. Problema era ca parea a drum forestier si nu prea practicabil. Ajungem la fata locului si intrebam pe cativa localnici daca se poate parcurge drumul cu masina si raspunsurile au fost destul de incurajadoare. Si parea ca nu e chiar asa de rau!
Chiar incurajator as putea spune...
Dar usor, usor, speranta incepe sa moara...
 Intalnim de data aceasta un sofer de duba, nu de caruta, care ne sfatuieste sa nu ne avantam mai departe ca ne va parea rau. Repede intrunire ad hoc sa decidem ce facem. Dupa o secunda, verdictul este NE INTOARCEM. Ne recomanda un alt drum si uite asa , de la 20 km de destinatie, facem un ocol de 80 km.
 De aici cale lunga pana la Beius, peisaje superbe si viraje cu nemiluita. Intr-un final vedem si intrarea in Beius.
 Traversam orasul si ne continuam drumul catre Stana de Vale. Mult nu mai avem ca ce a fost greu a trecut. Pe cat de plat parea drumul la inceput, pe atat de brusca a fost urcarea catre Stana de Vale. E denumita astfel pentru ca, dupa ce urci vreo de la 200m la 1100 m altitudine in doar 15 km, urmeaza o mica vale unde un cioban si-a facut o stana. Locul poarta de atunci acest nume.
 Si iata-ne ajunsi si la hotel. 
Ne facem comozi si apoi plecam cu gazda noastra sa vizitam complexul. Incepem cu hotelul. Baza de tratament cu sala de gimnastica...
 fizioterapii....
 bai...
 cabinetul de masaj unde domnu' doctor cred ca a avut ceva de lucru cu amatoarele de frectie...
 si nu in ultimul rand sauna unde au fost "aburite" fetele inainte de masaj.
Si fetelor noastre le-ar fi prins bine tratamentul dar au refuzat justificat, ca sunt in timpul programului.
 Vedem in continuare vilele Izvorul Minunilor...
 
 cu living, dormitor,baie si bucatarie, excelente pentru distractii in gasca.
Si vedem si vila Liliacul, buna pentru distractii cu tot neamul.
 La iesire o poza cu fetele...Doamna din spate nu era cu noi!
                            Si o poza de grup. Eu eram de partea cealalta a pozei.                            
Plecam mai departe sa vedem si locul de unde izvoraste apa "Izvorul Minunilor"...stiti voi reclama cu printesa gheturilor si cu printul in flacari. Acesta este izvorul...
 si aici e scrisa povestea de la televizor.
Aici este partia de schi din Stana de Vale. Cam plata dar este pentru incepatori. Daca habar n-ai sa stai in doua picioare s-ar putea sa te ajute. Teleschiul desi pare luat de pe Titanic, se zvoneste ca ar functiona.
 Vizitam si tunelul de captare a apei din izvor si apoi catre supermarket, lung de 1150m .
Ca sa nu batem atata drum in sir ingian, facem cate o poza mai aproape de intrare si iesim la lumina.
Dupa turul de statiune, ne asteapta o mica gustare, afara la foisor.
Meniul serii...tuica fiarta cu scortisoara si pita picurata. Mai exact, paine pe vatra peste care se picura slanina topita in foc si se mananca cu branza, ceapa coapta si rosii. Iti cam zemuieste gura la gandul lor. Mircea e primul la foc. El are experienta ca a mai facut.
Georgiana a ramas cu batu' infipt. A scos din foc juma' de nuia ca restul s-a topit.
 Hop si eu sa arat la lume ca nu mi-e frica de soacra.
Colega noastra Sonia pregatea ceapa. Simona deja ne parasise. A fugit la training de facut pita picurata cu oamenii locului.
Alaturi de noi am avut si echipa de la Travel Mix, compusa din Florin Racoci si Nelu Gheorghe care faceau un reportaj despre zona. Vazand ei treaba ca eu as fi cel mai priceput de acolo, am fost solicitat bineinteles sa dau si un interviu: E greu sa fii vedeta!
 Si poza de grup la tuiculita. Aroma imbietoare ... dar de moale era tare rau.
De aici plecam in restaurant sa mancam ceva mai familiar si avem la masa pui in sos de smantana cu garnitura de cartofi la cuptor. De baut: palinca veche de 16 ani, wiskey si vin alb. "Imi dati si mie o apa va rog?"
A doua zi avea sa fie si cea mai interesanta. In program aveam o vizita la Parcul Natural Apuseni, la o pastravarie, la un muzeu etnografic si cireasa de pe tort, pestera Ursilor. Ne trezim si plecam dis de dimineata.
Prima oprire: Parcul Natural Apuseni.
Suntem luati in primire de un "Ranger" cum frumos este denumit pe romaneste. Acesta ne scoate la harta si ne prezinta zona. El este rangerul...:
Dupa ce a terminat Walker Texanul cu noi, am pornit catre muzeul de etnografie Flutur din Chiscau. Nu prea prezenta mare interes numele insa odata ajuns acolo devine interesant.
In fata portii tronau intr-un garaj a la Chiscau, cateva "piese" de epoca.
  O mica bisericuta de lemn te indeamna catre cutia cu donatii de la poarta...
Ohooo...celebrul "Tohan" cu frana perpendiculara pe cauciuc, care a strabatut toate drumurile satelor, avea si el locul lui in muzeu.
Iat-o si pe doamna Flutur cu obiecte traditionale romanesti si steagurile tuturor tarilor ca la cupa mondiala.
Semnele comuniste nu aveau cum sa lipseasca dintr-un asa muzeu.
Dupa parerea mea, aici am vazut bijuteriile muzeului. Un Lincoln Town Car al anilor '80
si un Cadillac Deville tot de prin anii '80.
Cele doua erau insotite de batrane doamne ca Mercedes 115 (mai cunoscut ca bot de cal), Trabi si Fiat 850.
Caruta de interventii a pompierilor. Nu stiu daca inca de atunci exista garantia asta cu sosirea la incendiu in 5-10 minute de la apel...
si o alta unitate de interventie rapida la flacari, de data asta ceva mai moderna.
Garajul cu toate atelajele vremii, cu propulsie cabalina sau bovina.
 De la Achile pana la Hitler toti si-au lasat castile aici. Cuibul de randunele nu face parte din exponate.
Aici Radio Romania Actualitati. Ora exacta: tit, tit, tit...A fost ora 12. Cotele apelor Dunarii...
 Facebook-ul familiei Flutur. New post on their wall!
 Bancile scolare care seamana mai mult sau mai putin cu bancile in care am stat cu totii. Aceea nu este clasa, doar camera de expozitie. Clasese sunt totusi ceva mai mici in zona.
 Avem prezentata si arta razboiului...de tesut.
Rasnite antice si pisaloage...intr-un timp cred ca mirosea numai a naut si a mujdei aici.
 Expozitie de cruci. Marfa este din belsug, doar sa-ti alegi modelul si sa vrei sa-l folosesti.
Trofee vanatoresti...vanate de altii si adunate laolalta.
 Curtea muzeului cu o varietate de strachini puse pe pereti, ca sa nu calci in ele... 
 o locomotiva pe aburi care nu merge pe sine,
 si pentru final o foarte interesanta...chestie!
 Daca vizitati muzeul, intrarea este absolut gratuita insa la iesire exista o cutie de donatii pentru cine vrea sa dea ceva. Macar voi sa dati!
 Ajungem si la pastravarie. Una ca oricare alta dar amplasata intr-o zona superba.
 Mini pranzul meu isi facea de cap prin bazin.
Urmatoarea oprire si cea mai importanta, la pestera Ursilor. In pestera asta au fost descoperite numeroase schelete de ursi care traiau in pestera si care au ramas prinsi acolo. Finalul...tragic! Niciun supravietiutor in prezent.
Mi-a placut mult termopanul de la intrare...da bine cu pestera.
 Pestera impresioneaza inca de la intrare. Pretul biletului este de 15 lei/pers insa merita fiecare banut. Noi fiind invitati nu am platit. Eu si cu Mircea ne-am infiltrat in echipa de la Travel Mix care filma in pestera. In felul asta am scapat de ghidul care zorea grupul si am avut timp sa vedem totul mai in detaliu.
 Oase de ursi. Trebuia sa-si justifice si pestera intr-un fel numele.
  Mircea poza mie!
 
Eu poza lui Mircea. Daca tot face poze tuturor, macar sa vada lumea ca a fost si el.
O infinitate de stalactite si stalagmite.
Stalactitele sunt "turturii" care pleaca din tavan  in jos si cresc prin depuneri de calcar din apa infiltrata in sol...
 iar stalagmitele sunt formatiunile ce pleaca de jos si se ridica tot prin depuneri de calcar din apa scursa de pe stalactite.
Cand stalactitele se unesc cu stalagmitele formeaza o "sta-la-"...pacalealaaaa! Formeaza o coloana.
 Ursoaica din imagine a murit acum cateva sute de ani.
Practic nu este exact exponatul original, este o reconstituire din oase gasite in pestera.
 Poza de grup si in pestera:
 Dupa vizitare, luam pranzul tot la pestera unde au sosit si pastravii pe care i-am admirat la pastravarie. Lui Mircea i s-a facut foame de la aerul de scorbura.
Dupa masa, fetele m-au solicitat pentru poza...
 Si de aici plecam inapoi la hotel.
Seara avem cina festiva cu lautari.
"Guristii" intretin atmosfera cu cateva cantece de petrecere.
Dupa masa ne retragem in receptie.
Aici incepe si petrecerea sa fie mai animata.
Urmatoarea zi ne decidem spontan sa plecam acasa... Marea majoritate a participantilor plecau, zapada isi anunta prezenta si nici tratatie nu mai aveam inclusa asa ca pornim catre Ploiesti.
 
  Pe drum gasim o alta pestera aparent. Ne oprim sa cercetam dar alarma falsa.
 
 Localitate cu palate tiganesti.
 Primul popas il facem in Targu Mures unde o lasam pe Sonia. Facem si o mica plimbare prin oras printr-un frig amarnic si o ploaie mocaneasca trecatoare prin geaca.
 Dupa despartirea de Sonia ne indreptam catre Sighisoara unde urma sa o lasam si pe Simona. Aici ne intalnim si cu colega Cristina la o pauza de pizza.
 Dupa alte cateva ore de mers, peisajul vazut prin geam incepe sa-mi para cunoscut. Am intrat pe Valea Prahovei. In Azuga incepuse deja o ninsoare foarte abundenta.
 Si in sfarsit acasa dupa milioane de ore petrecute in masina. Drung lum si obositor dar o excursie frumoasa cu multe locuri interesante trecute la categoria "vazut"!