M-am tot antrenat, am facut tot felul de trasee ba chiar soarta m-a impiedicat sa particip la concursul anterior dar de data aceasta nimic nu-mi putea sta in cale. In sfarsit eram gata sa particip la concursul de MTB organizat de Clubul Sportiv de Orientare Valea Prahovei si Asociatia Sportiva RaceTech Ploiesti care a avut loc in padurea de la Cocorastii Misli.
La start, alaturi de mine se afla colegul meu Mircea, nelipsit de la astfel de evenimente dar si lume noua...prietenul meu Andrei.
Sperantele mele la cununa de lauri s-au spulberat repede la vederea personajelor care se afisau la linia de start
. Niciunul nu parea sa fii venit la plimbare asadar obiectivul meu "Cupa si campionatul" s-a transformat rapid in "Nu ultimul".
Cateva discutii pe linia de start cu concurentii, ceva intrebari adresate lor referitoare la o mica posibilitate de a ma lasa pe mine sa castig dar baietii, desi radeau, nu pareau prea cooperanti.
Bogdan, presedintele clubului Racetech, suna adunarea pentru start, incepe numaratoarea inversa...5, 4, 3, 2, 1 si....a pornit macelul!!! Profesionistii sunt relaxati, Mircea pus pe fapte mari, pregatit sa ia in coarne adversarii.
Planurile mele de a nu ma murdari prea rau au fost spulberate inca din primii 50 de metrii cand o balta imensa mi-a aplicat pete de noroi pe mimica fetei. Trec peste asta, pedalez in continuare si observ ca ma aflu in plutonul fruntas..."Taci ca nu-i asa nasol cum ma gandeam" imi ziceam eu...
Teoria a fost valabila fix pana la prima urcare unde am experimentat si mersul pe jos ca face piciorul frumos. Mircea s-a incapatanat sa pedaleze mai mult insa varful pantei l-a frant si pe el fiind nevoit sa apeleze tot la push-bike.
Trecem de prima panta si la scurt timp urmeaza cea de-a doua, mult mai lunga si abrupta, care ma face deja sa aduc blesteme mamei, vizavi de clipa nasterii.
Partea cea rea trece si urmeaza portiunea cu adrenalina. O coborare destul de lunga printre plante ce-mi depaseau roata in inaltime si craci de copaci ce ma pieptanau constant pe casca.
Dupa 26 de minute terminam prima tura din totalul de 4, cu Mircea inaintea mea,
urmat la o distanta de doar cateva secunde de catre mine. Aici ne asteapta punctul de alimentare si fotograful nostru "oficial", Georgiana.
Prima tura mi s-a parut chiar putin mai grea decat muncile lui Sisif dar deja incepand cu a doua m-am obisnuit cu efortul si cu noroiul intrat prin toate orificiile asa ca treaba incepea sa fie din ce in ce mai placuta.
Mircea a fost si el alaturi de mine pe parcursul cursei si ne-am tinut de urat unul altuia de la distante mici, cand eu in fata, cand el.
La sfarsitul penultimei ture, ii gasim si pe baietii de la RaceTech care terminase cursa deja si care ne incurajau frenetic pe noi pentru ultima noastra tura.
Si...iata ce se vede in departare...eu cu Mircea, umar la umar pe ultima suta de metri a traseului.
Linia de sosire am trecut-o bineinteles impreuna asa cum am fost toata cursa, cu mainile ridicate in semn de bucurie pentru locul 8 ocupat de amandoi.
In sfarsit relaxare, pauza de hidratare si vitaminizare plus analizarea bicicletei pe cre nu o mai cunosteam datorita noroiului. Cateva poze de final impreuna cu Mircea, care nu stiu ce vrea sa insinueze prin semnul aratat insa cu siguranta nu despre mine e vorba.
Ne deplasam apoi catre un foisor unde a avut loc premierea castigatorilor. Am primit si noi diplome de participare , ne-am odihnit, am discutat cu organizatorii iar eu ma chinuiam sa scot noroiul care imi impodobise nasul si nu ma lasa sa respir...
La ceva timp dupa, ne dam seama ca lipseste un participant. Cine sa fie oare??? Aaaaa....Andrei! Ce s-o fi intamplat cu el? Bogdan pariaza pe faptul ca a poposit cu fundu-n iarba undeva, mancand ca ursul fragute de pe o craca. Alte pareri printre concurenti spuneau cum ca ar fi fost rapit de extraterestrii. Oricum, incepe impachetarea ca precis trebuia sa-l gasim la masini. Dar stati putin...ce se vede in zare....?
Este chiar el ... Andrei!!!! "Haide, haide ca se inchide cursa", si lumea il incurajeaza.
Chiar daca a terminat ultimul, este o performanta ca nu a abandonat si ne bucuram cu totii de experienta avuta.
Cu convingearea ca nu suntem primiti la casele noastre cu 10 kg de pamant suplimentar fata de plecare, trecem si pe la spalatorie sa ne coafam bicicletele.
Primim si putin ajutor din partea patronului si ne indreptam catre casa, eu beneficiind de o superba parapareza spastica ce m-a chinuit vreo 2 zile.
